top of page

Programe gratuite  

Cred cu tărie că trebuie să continuăm să ne educăm toată viața, chiar și după ce sistemul școlar formal s-a încheiat. Prin urmare, programele pe care le găsești aici sunt gândite ca oportunitâți de autocunoaștere și dezvoltare personală prin exersarea modului în care să îți hrănești corpul și mintea. 

Pentru ca tu să evoluezi, hai să punem știința psihologiei și a nutriției în practică și să explorăm împreună aceste două domenii cu atât de mult impact în viețile noastre.

Programele sunt gratuite doar în perioadele anunțate pe platformele sociale "Nutriție și Psihologie". 

Gestionarea mâncatului emoțional 
de către MAME

Află metode concrete și testate de a gestiona mâncatul emoțional, pe fond de stres sau oboseală aplicabile atunci când ai copii 

Când ne pregătim să primim copiii pe lume, învățăm despre puericultură, alăptare sau lapte praf. Dar despre mame ce învățăm? Despre emoțiile lor, despre cum fac față grijilor, neliniștilor sau oboselii, despre cum nu au timp sau energie să mai mănânce echilibrat?

Acest program pune nevoile noastre, ale mamelor, pe primul loc, pentru că ai noștri copii au nevoie de mame sănătoase psihic și fizic.

Vei găsi aici informații atât din știință,  cât și din experiența mea. Am avut de trecut multiple hopuri și am testat o listă lungă de metode și practici care să mă ajute să am grijă și de mine.

Ne place să credem că suntem un izvor nesecat de energie, însă adevărul este că izvorul mamelor se termină dacă nu este alimentat și el. 

20221011100318_IMG_7705-01.jpeg
IMG_5506-01.jpeg

Program online de grup pentru a învăța și a practica
INTUITIVE EATING


Durata - 10 săptămâni
( cu întâlniri online live și multă practică )

Hai alături de mine să descoperi ce înseamnă să ai o alimentație care să urmeze metoda Intuitive Eating.

Te voi ghida prin cele 10 principii care stau la baza "mâncatului intuitiv", dar și mai important decât asta vei practica MULT.

Acesta este un program experențial unde PRACTICA este pe primul loc. Vei avea ocazia să înveți și să exersezi gratuit, timp de 10 săptămâni cum să te conectezi REAL la nevoile corpului tău, cum să-i înțelegi semnalele și cum să redobândești controlul asupra mâncării. În plus, vei învăța bazele esențiale pentru o alimentație echilibrată, cum să îți respecți corpul și cum să îți onorezi sănătatea.

Tot ce vom face este bazat pe teorii și principii psihologice, 25 de ani de practică în cabinet și sute de studii științifice.

Untitled_Artwork - 2022-02-28T161234.007.jpg

Măncatul pe fond emoțional

Mănânci de oboseală, de griji, de plictiseală, de stres?
Află ce înseamnâ măncatul pe fond emoțional, ce efecte are și cum să faci diferit ca să-ți fie bine.

La intrebarea „De ce mâncăm?” am putea răspunde „Mâncăm pentru că ne e foame sau vrem să savurăm un aliment. Ne oprim din mâncat când ne-am săturat”.

În teorie așa stau lucrurile, dar în practică parcă nu e chiar așa, nu?

Sunt nenumărate motive pentru care mâncăm deși nu simțim o foame biologică. Și asta e perfect normal, însă dezechilibrul apare când singura noastră metodă de a face față situațiilor apăsătoare cu care ne confruntăm constant este mâncarea.

Când dulciurile, de exemplu, devin singurul mecanism de „coping” când suntem stresați sau obosiți, atunci, ca un bulgăre de zăpadă, încep să se adune și alte elemente care nu ne fac bine fizic sau psihic. 

Hai să detaliem acest subiect și să conturăm soluții care să ne ajute.

Workshop despre și fără stres 

Ai o zi atât de încărcată, agitată, obositoare încat tot ce vrei e ca seara să te relaxezi mâncând alimentele tale preferate?
Află 3 metode care să te ajute să gestionezi măncatul pe baza de stres!

Acesta este un workshop adresat femeilor ocupate, care au constant agenda plină și pentru care stresul sau oboseala ajung de cele mai multe ori să fie combătute cu mâncare.

Îți promit că acesta nu va fi un eveniment care nu te va stresa, ci din contra. Vei înțelege de ce Organizația mondială a sănătății numește stresul „epidemia secolului”, dar și ce legătură are asta cu tine.

Vei afla cum să faci diferit ca să poți gestiona situațiile prin care treci fără a apela la mâncare.

 Young Woman Contemplating
IMG_4553-01.jpeg

Cum este influențat felul în care mănânci de modul în care gândești
4 pași către un mindset de succes care să aducă echilibru în alimentația ta.

Ne vedem online pentru a analiza în detaliu ce convingeri și ce gânduri ne pun piedici fără să fim conștienți de asta.

Vom identifica cum se camuflează autosabotarea și ce putem face diferit pentru a ieși din cercul vicios care apare și care alimentează mâncatul necontrolat.

 

Vom descoperi ce spune știința  psihologiei despre mintea noastră și despre relația ei cu farfuria.

 

Ce oare ne ține pe loc atunci când vrem să facem schimbări și să evoluăm... inclusiv pe plan alimentar ?

Hai să dezbatem acest subiect. 

bottom of page